Coronavirus: 19 cartiere de la periferia nordică a Lisabonei reintră în carantină de la 1 iulie

Locuitorii din 19 cartiere de la periferia nordică a Lisabonei, unde persistă focare de contagiune cu noul coronavirus, vor fi din nou supuşi izolării la domiciliu începând de la 1 iulie pentru cel puţin două săptămâni, a anunţat joi premierul portughez Antonio Costa, transmite AFP.

În numele 'datoriei civice de izolare la domiciliu', locuitorii vor putea ieşi din case doar pentru a merge la lucru, la cumpărături sau pentru a-şi procura medicamente.

În aceste sub-comune învecinate, dar repartizate în cinci municipalităţi, printre care şi Lisabona, adunările vor fi limitate la cinci persoane, comparativ cu zece în restul capitalei şi 20 în restul ţării.

'Nu este vorba despre o revenire la situaţia de la început', a subliniat Costa, arătând că acest măsuri vizează să răspundă 'unor situaţii de mare concentraţie de cazuri în zone de locuire'.

'Suntem conştienţă că situaţia e gravă şi, din acest motiv, facem teste pentru a găsi cazurile de infectare şi a le izola rapid', a explicat el.

În Portugalia, unde măştile sunt obligatorii în spaţiile închise, numărul de cazuri noi de infectare a crescut în ultimele zile la 300-400, după ce scăzuse la circa 100 de începutul lui mai.

În total, Portugalia a raportat puţin peste 40.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi în jur de 1.500 de decese, la circa 10 milioane de locuitori.

Şeful guvernului a mai anunţat că persoanele care vor încălca regulile în vigoare riscă amenzi între 100 şi 500 de euro. Acestea vor fi între 1.000 şi 5.000 de euro în cazul unităţilor care nu respectă obligaţiile privind orele de funcţionare, de dezinfecţie sau de grad de ocupare.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR