Coronavirus: Aproape 100.000 de morţi de COVID-19 în Brazilia; Bolsonaro spune că are "conştiinţa împăcată"

Preşedintele Jair Bolsonaro a declarat că are "conştiinţa împăcată" în pofida criticilor privind modul în care a gestionat criza coronavirusului, care s-a soldat cu aproape 100.000 de morţi în Brazilia, şi i-a numit pe guvernatorii pro-izolare "dictatori", relatează AFP.

"Avem conştiinţa împăcată. Cu mijloacele de care dispunem, putem spune că am făcut tot posibilul pentru a salva vieţi", a afirmat joi seară liderul de extremă dreapta, în cadrul unei ceremonii transmise în direct pe reţelele sociale.

Cu prilejul acestei ceremonii, Bolsonaro a semnat un decret care permite cheltuieli excepţionale pentru producţia în Brazilia a vaccinului în cursul de elaborare de către universitatea Oxford şi laboratorul AstraZeneca.

Acest vaccin este în prezent în faza a treia de testare, ultima înainte de omologare, în Brazilia şi în alte ţări.

"Regretăm toţi morţii, se va ajunge la un bilanţ de 100.000, dar viaţa continuă şi trebuie să găsim un mod de a ne descurca", a spus şeful statului câteva ore mai târziu, cu prilejul transmisiunii sale săptămânale pe Facebook.

Bolsonaro a acuzat de altfel guvernele anumitor state că umflă cifrele cerându-le medicilor să pună decesele pe seama COVID-19 fără a mai efectua o autopsie.

"Nu ştiu care este interesul lor, dar numite guverne au dat aceste orientări medicilor, provocând panică", a insistat Bolsonaro.

Preşedintele i-a numit "dictatori" pe guvernatorii şi primarii care au luat măsuri de izolare care, potrivit lui, sunt cauza creşterii şomajului la o rată de 13,3% în al doilea trimestru, cea mai ridicată în ultimii trei ani.

"Aproape nouă milioane de locuri de muncă au fost pierdute în al doilea trimestru. Anumiţi primari şi guvernatori sunt responsabili", a spus el.

El însuşi contaminat cu noul coronavirus luna trecută, Bolsonaro, în vârstă de 65 de ani, nu a încetat să minimalizeze boala şi să califice COVID-19 drept "o mică gripă".

Joi, preşedintele brazilian a elogiat din nou meritele hidroxiclorochinei, medicament controversat a cărui eficienţă împotriva COVID-19 nu a fost niciodată dovedită.

"Cei care nu vor, să nu-i împiedice pe alţii să o ia. În orice caz, nu avem încă nici vaccin, nici tratament a căror eficienţă a fost dovedită ştiinţific", a conchis el, ţinând în mână o cutie de hidroxiclorochină.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR