Coronavirus: Autorităţile de imigraţie din SUA evaluează deţinuţii vulnerabili pentru posibila eliberare, pe fondul pandemiei

Autorităţile de imigraţie din Statele Unite au anunţat marţi că iau în considerare eliberarea unor deţinuţi cu risc ridicat de infecţie cu coronavirus, în contextul în care unii dintre ei precum şi angajaţi au fost testaţi pozitiv pentru boala COVID-19, relatează miercuri Reuters.

Într-un e-mail trimis parlamentarilor, Agenţia americană pentru Imigrare şi Vămi (ICE) a anunţat că şi-a instruit birourile din ţară să ia în considerare eliberarea deţinuţilor cu un risc crescut de contractare a bolii respiratorii. Printre cazurile în curs de revizuire sunt femeile gravide şi deţinuţii cu vârsta de 60 de ani şi peste, potrivit agenţiei.

ICE a anunţat că a identificat deja 600 de deţinuţi consideraţi vulnerabili şi a eliberat 160 de persoane. Cei eliberaţi vor trebui să poarte brăţări sau vor fi monitorizaţi sub alte forme.

Decizia intervine după ce ICE a anunţat luna trecută că va amâna arestarea unor persoane suspectate de încălcarea legilor de imigrare până după criza coronavirus.

ICE a înregistrat 19 cazuri de deţinuţi infectaţi cu COVID-19 şi 71 de cazuri de angajaţi ai agenţiei cu această boală, inclusiv 11 care lucrează în centre de detenţie, potrivit datelor postate pe site-ul său.

Numărul de angajaţi infectaţi nu include contractanţii ce lucrează la facilităţile sale.

În cursul zilei, mai mulţi democraţi de top din Camera Reprezentanţilor au trimis ICE scrisori în care au cerut agenţiei să elibereze deţinuţii care nu reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei publice.

Într-una din scrisori, preşedintele Comisiei Judiciare Jerrold Nadler, reprezentant de New York, şi reprezentantul Zoe Lofgren din California au scris că nu există "pur şi simplu niciun motiv" ca ICE să nu elibereze astfel de deţinuţi, în special cei cu risc ridicat de contractare a bolii.

Trump a emis un ordin executiv la scurt timp după preluarea mandatului în 2017, solicitând autorităţilor federale de imigraţie să îi reţină pe cei care încalcă legea imigrării ori de câte ori este posibil. În februarie, administraţia sa a solicitat o finanţare pentru 60.000 de paturi de detenţie. În centrele ICE sunt reţinute în prezent aproximativ 36.000 de persoane pe fondul pandemiei.

Multe centre de detenţie sunt situate în comunităţi izolate, departe de spitalele care ar putea gestiona un număr important de pacienţi cu COVID-19. AGERPRES


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei