Coronavirus: Autorităţile din Thailanda avertizează în legătură cu înmulţirea infectărilor în urma depistării unui focar Omicron

Coronavirus: Autorităţile din Thailanda avertizează în legătură cu înmulţirea infectărilor în urma depistării unui focar Omicron

Autorităţile sanitare din Thailanda i-au avertizat miercuri pe locuitorii acestei ţări să se pregătească pentru o potenţială creştere a numărului de cazuri de COVID-19 după ce au inclus primul focar cauzat de varianta Omicron pe teritoriul thailandez în categoria incidentelor cu potenţial ridicat de transmitere virală, informează Reuters.

Focarul Omicron depistat în provincia Kalasin în Ajunul Crăciunului a fost declanşat de un cuplu care a venit din Belgia şi a mers apoi prin baruri, pieţe şi la concerte.

Focarul apărut astfel a infectat apoi sute de persoane, cazurile de COVID-19 răspândindu-se în alte 11 provincii thailandeze, a precizat un înalt oficial din domeniul sanitar, Opas Karnkawinpong, menţionând că unul dintre barurile asociate cu acel focar era aglomerat şi nu dispunea de o ventilaţie corespunzătoare.

''De Anul Nou, dacă vizitaţi un loc care nu vi se pare sigur, pur şi simplu să nu mergeţi acolo'', a declarat Opas Karnkawinpong într-o conferinţă de presă.

Până în prezent, Thailanda a raportat 740 de infectări cu varianta foarte transmisibilă Omicron, printre care 251 de persoane care au intrat în contact cu persoane sosite din alte ţări, a adăugat acelaşi oficial thailandez.

După ce numărul infectărilor zilnice a urcat în august la peste 20.000, bilanţul cazurilor confirmate în 24 de ore a scăzut la circa 2.500 pe parcursul săptămânii trecute.

Conform scenariului preconizat de Ministerul Sănătăţii, numărul zilnic al infectărilor ar putea ajunge la 30.000 până în martie, cu peste 160 de decese în lipsa aplicării mai rapide a unor măsuri precum vaccinarea şi testarea, precum şi o mai strictă distanţare socială.

Dacă restricţiile ar fi înăsprite, numărul cazurilor zilnice ar putea ajunge la 14.000 în februarie, cu mai puţin de 60 de decese zilnice, conform acelor previziuni.

În primele două săptămâni din ianuarie 2022, angajaţii din domeniul guvernamental au fost sfătuiţi să lucreze de acasă, a anunţat purtătorul de cuvânt al grupului operativ pentru gestionarea pandemiei de coronavirus, Taweesin Wisanuyothin, cu prilejul unei conferinţe de presă separate, în care a îndemnat sectorul privat să implementeze o măsură similară.

După depistarea săptămâna trecută a primei infectări locale cu varianta Omicron, autorităţile thailandeze au reinstituit carantina obligatorie pentru călătorii sosiţi din străinătate şi au suspendat programul ''Test&Go'' (''Testează-te şi călătoreşte!''), care le permitea turiştilor vaccinaţi să evite carantina. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”