Coronavirus: Britanicii de peste 50 de ani vor primi a treia doză a unui vaccin anti-COVID-19 la toamnă (The Times)

Coronavirus: Britanicii de peste 50 de ani vor primi a treia doză a unui vaccin anti-COVID-19 la toamnă (The Times)

Orice persoană în vârstă de peste 50 de ani din Marea Britanie va putea să primească a treia doză a unui vaccin anti-COVID-19 în toamna acestui an, în cadrul eforturilor depuse de autorităţile locale care încearcă să elimine complet riscul de infectare cu noul coronavirus pentru această categorie de populaţie înainte de Crăciun, a anunţat cotidianul The Times, citat de Reuters.

Studii care vizează două opţiuni sunt deja în desfăşurare, sub supravegherea lui Chris Whitty, directorul medical pentru Anglia, a raportat acelaşi cotidian britanic.

Primul studiu se bazează pe vaccinuri special modificate pentru a combate noile variante ale virusului SARS-CoV-2. Cel de-al doilea va consta în administrarea celei de-a treia doze pentru versiunile actuale ale celor trei vaccinuri administrate în prezent în Marea Britanie: Pfizer-BioNTech, AstraZeneca-Oxford şi Moderna, precizează The Times.

În total, peste 34,6 milioane de persoane din Marea Britanie au fost inoculate cu cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, potrivit statisticilor guvernamentale publicate marţi.

Marea Britanie, care are o populaţie de 67 de milioane de locuitori, a semnat contracte de achiziţie pentru 510 milioane de doze cu opt producători de vaccinuri anti-COVID-19, iar unele dintre aceste seruri se află încă în etapa de dezvoltare.

Regatul Unit va cumpăra 60 de milioane de doze suplimentare de vaccin Pfizer-BioNTech, a anunţat săptămâna trecută ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, în virtutea unui contract care va asigura Marii Britanii un stoc de peste două ori mai mare cu acest vaccin înainte de campania din toamna acestui an ce prevede administrarea dozei de "supra-rapel".

Marea Britanie a comandat în total 100 de milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, unul dintre cele trei seruri anti-COVID-19 administrate în această ţară. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Șoșoacă, la Ambasada Rusiei cu șeful Sputnik din România

2 Dezvăluiri jenante despre ancheta asasinatului de la Arad

3 Momente șocante la Euro 2020: Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren / Anunțul UEFA: Starea sa a fost stabiliza…

4 Cine este proprietarul din acte al mașinii de 380.000 € pe care o conduce Loredana Chivu?!

5 În față, tot cu găuri?