Coronavirus: Bulgaria pledează pentru înlesnirea călătoriilor prin introducerea unor paşapoarte de vaccinare

Premierul bulgar Boiko Borisov a pledat joi pentru introducerea de paşapoarte de vaccinare împotriva noului tip de coronavirus pentru a înlesni călătoriile, informează dpa.

"Ar trebui să existe un paşaport electronic sau un paşaport verde pentru toţi cetăţenii europeni care au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 sau care s-au vindecat de această boală", a spus şeful guvernului bulgar în timpul consultărilor prin videoconferinţă cu liderii celorlalte ţări din UE, la unison cu apelurile altor ţări preocupate de turism şi care cer introducerea unor asemenea paşapoarte pentru înlesnirea turismului şi călătoriilor în UE.

"Am coordonat propunerea cu (cancelarul austriac) Sebastian Kurz, precum şi cu premierul grec şi cu alţi colegi din Consiliu'', a spus Borisov, îndemnând de asemenea producătorii de vaccinuri să-şi onoreze contractele încheiate cu Comisia Europeană, pentru a nu pune în pericol planurile de vaccinare ale statelor din UE.

Bulgaria a primit până acum doar 40% dintre dozele de vaccin comandate de la AstraZeneca, potrivit ministrului sănătăţii bulgar Kostadin Angelov, care a criticat haosul din programul de vaccinare al ţării.

Guvernul de la Sofia şi-a schimbat abordarea după ce nu a reuşit să convingă suficiente persoane din categoriile cărora li se dădea prioritate - personalul medical, din învăţământ şi din serviciile de asistenţă socială. Numai o treime din cei înscrişi pe liste s-au prezentat la centrele de vaccinare. Joi deja nu mai erau doze de vaccin disponibile şi în marile oraşe accesul general la imunizare a fost suspendat temporar în marile oraşe. AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara a rămas a lor, chiar dacă nu mai sunt, oficial, la butoane...

2 „Ca pinguinii, admirau morbid prostia olguților”

3 Proiect de lege / Închisoare până la 5 ani pentru șefii de instituții care nu recuperează prejudiciile constatate de Curtea de Conturi

4 Păcăleala mâncării stradale din Beijing: „mătușa cu pulpe de gâscă” a recunoscut ce vindea, de fapt. Mii de clienți furioși

5 Efectul Bolojan asupra României! Rata anuală a inflației a urcat în luna mai la 10,9%!