Coronavirus: Bulgaria prelungeşte restricţiile până la sfârşitul lui ianuarie

Guvernul bulgar a prelungit până la sfârşitul lunii ianuarie restricţiile impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului, care s-a accelerat în toamnă şi a pus sub presiune sistemul medical insuficient finanţat, transmite Reuters.

Restricţiile, care urmau să înceteze pe 21 decembrie, au ajutat la scăderea numărului de cazuri noi de infectare cu coronavirus, dar Bulgaria, ţară cu 7 milioane de locuitori, are în continuare una din cele mai ridicate rate de decese asociate COVID-19 la 100.000 de locuitori din Uniunea Europeană.

Şcolile gimnaziale, mall-urile, restaurantele, cafenelele, cluburile şi sălile de sport vor rămâne închise, dar grădiniţele şi şcolile primare se vor redeschide după vacanţa de sfârşit de an, a precizat guvernul într-un comunicat.

Potrivit agenţiei BTA, autorităţile bulgare au informat în cursul dimineţii de joi că în ultimele 24 de ore au fost raportate 1.959 de cazuri noi de infectare din 6.113 de teste PCR efectuate, rata de pozitivare fiind astfel de 32%. În acelaşi interval s-au înregistrat 191 de decese. Din cele peste 7.000 de persoane spitalizate cu COVID-19, 570 se află la terapie intensivă.AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India