Coronavirus: Bulgaria va face teste de COVID-19 pentru toate persoanele care sosesc în ţară

Bulgaria va face teste pentru diagnosticarea COVID-19 tuturor persoanelor care sosesc în ţară pentru a opri răspândirea unei variante mai contagioase de coronavirus, a anunţat luni ministrul sănătăţii Kostandin Anghelov, citat de Reuters.

Autorităţile de sănătate publică bulgare spun că au înregistrat până acum opt cazuri ale noii variante care a fost identificată pentru prima dată în Marea Britanie.

"Astăzi (luni - n.r.) vom lua măsuri pentru a face teste PCR obligatorii pentru toţi călătorii care doresc să intre în ţară, inclusiv din Uniunea Europeană", a declarat Anghelov la o reuniune a guvernului.

Ţara a înregistrat o scădere semnificativă a noilor infecţii în ultimele săptămâni şi intenţionează să relaxeze unele restricţii şi să redeschidă şcolile secundare, centrele comerciale şi sălile de sport din 4 februarie.

Printre altele, Bulgaria a primit luni un nou lot de 14.040 de doze din vaccinul Pfizer/BioNTech. Aceasta este a cincea livrare de vaccinuri către Bulgaria şi soseşte ca o compensaţie pentru livrarea anterioară incompletă, când au fost trimise 18.500 de doze în loc de 35.000, notează agenţia BTA.

Directorul Agenţiei Bulgare a Medicamentului, Bogdan Kirilov, a declarat jurnaliştilor că alte 83.000 de doze Pfizer/BioNTech sunt aşteptate în februarie şi 104.000 în martie, dar numărul nu este definitiv. Aproximativ 3.600 de doze din vaccinul Moderna sunt aşteptate la sfârşitul acestei săptămâni. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR