Coronavirus: Canada a autorizat punerea pe piaţă a antiviralului Remdesivir

Canada a autorizat marţi ''punerea pe piaţă condiţionată'' a antiviralului Remdesivir, utilizat în tratamentul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, relatează AFP.

"Health Canada autorizează, cu condiţii, utilizarea Remdesivir'', a anunţat ministerul, precizând că acesta este "primul medicament autorizat de Health Canada pentru tratamentul COVID-19".

Acest antiviral este autorizat "pentru tratamentul pacienţilor care prezintă simptome severe de COVID-19 şi pneumonie şi care au nevoie de oxigen suplimentar pentru a-i ajuta să respire", a declarat ministerul într-un comunicat.

Aceşti pacienţi trebuie să aibă vârsta peste 12 ani şi să cântărească cel puţin 40 de kilograme.

Remdesivir "va fi utilizat doar în spitale unde pacienţii pot fi monitorizaţi îndeaproape".

Dezvoltat iniţial împotriva febrei hemoragice Ebola, acest antiviral este prima terapie care a demonstrat o oarecare eficacitate la pacienţii internaţi cu COVID-19 într-un studiu clinic de dimensiuni semnificative, chiar dacă efectul este considerat a fi modest.

Antiviralul va fi fabricat în Canada de o filială a laboratorului american care l-a dezvoltat, Gilead Sciences.

La începutul lunii iulie, Comisia Europeană a autorizat, de asemenea, "punerea pe piaţă condiţionată" a Remdesivir.

Tratamentul a fost aprobat anterior de alte ţări, precum Statele Unite şi Japonia. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR