Coronavirus: Danemarca suspendă strângerea de mână obligatorie din timpul ceremoniei de acordare a cetăţeniei

Guvernul danez a anunţat joi că va suspenda strângerea de mână până acum obligatorie în timpul ceremoniei pentru acordarea de noi cetăţenii, din cauza pandemiei de coronavirus, informează dpa.

"Desigur, nu putem cere ca noii cetăţeni să dea mâna cu primarul atunci când autorităţile sanitare recomandă să nu dai mâna cu nimeni", a spus ministrul pentru imigraţie şi integrare danez Mattias Tesfaye.

"Nu putem să lăsăm miile de oameni care au aplicat pentru cetăţenie să aştepte la nesfârşit ca să devină cetăţeni. Ei au îndeplinit toate celelalte criterii. De aceea, vrem să suspendăm regula cu strânsul de mână" în timpul festivităţii de acordare a cetăţeniei, a explicat el.

Suspendarea strângerii de mână obligatorii era menţionată într-un proiect de lege asupra cetăţeniei. Guvernul danez a dat asigurări că va reintroduce strângerea de mână obligatorie - introdusă anul trecut - atunci când autorităţile sanitare îşi vor da acordul pentru aceasta.

Ministerul Imigraţiei şi Integrării a estimat la circa 2.700 numărul de viitori cetăţeni vizaţi de decizie.

În timpul ceremoniei - care are loc de obicei la municipalitatea unde locuiesc aceştia - noii cetăţeni danezi promit în scris că vor respecta legile Danemarcei, inclusiv Constituţia, şi valorile daneze. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci