Coronavirus: Echipajul de pe ISS a depăşit perioada de incubaţie a SARS-CoV-2 şi nu prezintă simptome

Coronavirus: Echipajul de pe ISS a depăşit perioada de incubaţie a SARS-CoV-2 şi nu prezintă simptome

Cei trei membri ai echipajului de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) au depăşit cu bine perioada de incubaţie de două săptămâni a noului coronavirus şi nu prezintă simptome de infectare, a anunţat marţi Agenţia spaţială rusă, Roscosmos, citată de DPA.

Astronautul american Chris Cassidy, noul comandant al ISS, şi cosmonauţii ruşi Anatoly Ivanishin şi Ivan Vagner au sosit la bordul laboratorului orbital în această lună pentru o misiune în cadrul căreia vor petrece aproape 200 de zile în spaţiu.

"Echipajul capsulei Soyuz MS-16 care a ajuns pe ISS a depăşit perioada de incubaţie a virusului care cauzează COVID-19. Membrii echipajului se simt bine", a declarat directorul Roscosmos, Dmitri Rogozin, într-un mesaj publicat pe Twitter.

Cei trei astronauţi au petrecut o lună în carantină înainte de lansarea lor spre ISS, ce a avut loc pe 9 aprilie, în contextul îngrijorărilor legate de rata ridicată de infectare a noului coronavirus, care a declanşat pandemia de COVID-19.

Staţia Spaţială Internaţională, care se află pe o orbită la circa 400 de kilometri deasupra Pământului, este un proiect de colaborare între echipaje de astronauţi americani şi ruşi, care realizează numeroase experimente ştiinţifice, inclusiv unele ce ar fi imposibil de îndeplinit la suprafaţa planetei noastre.

În timpul misiunilor lor orbitale, astronauţii participă la studii despre efectele generate de absenţa gravitaţiei asupra organismului uman, inclusiv despre dinamica fluidelor şi funcţionarea ţesuturilor cardiace.

"Tot ce învăţăm aici şi acum ne va ajuta să ajungem pe Lună şi pe Marte", a dezvăluit noul comandant al ISS într-un comunicat citat de agenţia spaţială americană, înainte de lansarea capsulei Soyuz de pe 9 aprilie.AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Declarație de o lașitate absolută a ministrului PSD al Justiției despre porcăria făcută de „soldații partidului” la CCR

2 „Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat” / Un profesor de drept aruncă bomba în curtea CCR

3 Asta înseamnă PSD, oameni buni...

4 „Băi, boschetarilor! Iar faceți manevre cu CCR-ul?” / Val de indignare pe contul de facebook al președintelui PSD, Sorin Grindeanu

5 Panică și răniți la bordul unui zbor Ryanair. Martorii spun că au văzut un avion de vânătoare venind din sens opus, care ar fi produs turbulenţe. „Am …