Coronavirus: Eficacitatea maximă a vaccinului nu este garantată în cazul amânării celei de-a doua doze (BioNTech)

Coronavirus: Eficacitatea maximă a vaccinului nu este garantată în cazul amânării celei de-a doua doze (BioNTech)

Laboratorul BioNTech a avertizat marţi că eficacitatea maximă a vaccinului său împotriva COVID-19 nu a fost demonstrată în cazul în care inocularea celei de-a doua doze este amânată, o strategie pusă în aplicare sau luată în considerare de mai multe state în vederea vaccinării unui număr mai mare de persoane, relatează AFP.

''Eficacitatea şi siguranţa vaccinului nu au fost evaluate pentru alte scheme de dozare'' în afara celor două injecţii realizate la distanţă de 21 de zile, aplicate în studiul clinic, a explicat compania germană care a dezvoltat împreună cu americanii de la Pfizer primul vaccin autorizat în Statele Unite ale Americii şi în Uniunea Europeană (UE).

Pe fondul stocurilor limitate ale acestui produs, Danemarca a anunţat luni spaţierea celor două doze până la şase săptămâni. Marea Britanie, care a autorizat vaccinul înaintea UE, la începutul lunii decembrie, permite o perioadă de până la 12 săptămâni între cele două injecţii.

''Astfel, vom putea acum să vaccinăm mai mulţi oameni'', a explicat directorul agenţiei naţionale de sănătate din Danemarca, Soren Brostrom, intervievat de televiziunea publică TV2. El a subliniat că această analiză se bazează pe documentaţia prezentată de laboratoare, potrivit căreia a doua doză poate fi administrată ''între 19 şi 42 de zile'' după prima.

În Germania, ministrul Sănătăţii a solicitat autorităţilor din domeniul sanitar să evalueze opţiunile de amânare a administrării celei de-a doua doze, potrivit unui document consultat luni de AFP.

"Chiar dacă există date care demonstrează că există o protecţie parţială la 12 zile de la prima doză, nu există date care să demonstreze că protecţia se menţine după 21 de zile", a explicat un purtător de cuvânt al BioNTech.

''Estimăm că o a doua injecţie este necesară pentru a asigura o protecţie maximă împotriva bolii'', a adăugat compania cu sediul în Mainz, specializată în ARN mesager.

Cu toate acestea, ''deciziile asupra regimurilor de dozare alternative sunt luate de autorităţile sanitare naţionale'' cu care laboratorul se află în ''dialog permanent''.

Deciziile vizează în Danemarca şi vaccinul Moderna, în prezent în curs de aprobare de Uniunea Europeană, şi cel al AstraZeneca în cazul britanicilor.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”