Coronavirus: Este inacceptabil ca personalul medical să fie nevaccinat, spune noul ministru german al sănătăţii

Ministrul german al sănătăţii, Karl Lauterbach, a pledat pentru aplicarea de restricţii persoanelor care nu s-au vaccinat împotriva noului coronavirus, precum şi pentru vaccinarea obligatorie a personalului medical, într-o luare de poziţie în parlament înainte de adoptarea noilor măsuri în acest sens de către deputaţi, transmite Reuters.

"Este absolut inacceptabil ca, în locuri unde oamenii (...) îşi pun încrederea în noi ca să-i protejăm, să moară oameni fără să fie nevoie din cauză că acolo lucrează nevaccinaţi", a spus Lauterbach în Bundestag.

Pe lângă obligativitatea vaccinării anumitor categorii profesionale, de la jumătatea lui martie, legea supusă vineri la vot permite celor 16 state federale să închidă barurile şi restaurantele pe fondul creşterii ratei de infectare, notează Reuters.

Un recent sondaj a indicat că aproape 70% dintre germani sunt favorabili vaccinării obligatorii, măsură susţinută şi de noul cancelar Olaf Scholz şi care ar putea fi pusă în practică înainte de sfârşitul iernii.

Vineri, institutul Robert Koch pentru boli infecţioase din Germania a raportat 61.288 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 484 de decese asociate COVID-19. AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI