Coronavirus: Germania a transferat primii pacienţi în străinătate şi începe să se confrunte cu o criză de locuri la ATI

Coronavirus: Germania a transferat primii pacienţi în străinătate şi începe să se confrunte cu o criză de locuri la ATI

Germania a transferat în străinătate primii pacienţi COVID-19 în timp ce al patrulea val al pandemiei pune o mare presiune pe sistemul său sanitar, care deşi are secţii de ATI bine echipate se confruntă cu problema personalului medical insuficient, relatează agenţia EFE joi, când Germania a înregistrat peste 65.000 de noi cazuri de COVID-19, un nou record zilnic.

Circa 100 din cele 400 de districte ale Germaniei mai aveau joi un singur pat liber la ATI, iar alte aproximativ 50 niciunul. Deşi numărul pacienţilor COVID-19 internaţi la terapie intensivă, circa 3.400 în prezent, este mai mic decât cel înregistrat în perioada de vârf a valului trei, când a ajuns la 5.700, personalul insuficient a determinat o diminuare a capacităţilor secţiilor de ATI şi a numărului de paturi disponibile.

Situaţia este gravă în special în landurile Bavaria şi Baden-Württemberg. ''Serviciile sanitare sunt saturate, intervenţiile chirurgicale care nu sunt necesare trebuie amânate, incidenţa creşte şi în fiecare zi se anunţă cifre record de infectări'', rezumă situaţia într-un comunicat comun Crucea Roşie din Bavaria şi alte organizaţii.

''Actuala saturaţie a secţiilor de ATI şi a serviciilor de urgenţă, cauzată în bună parte de pacienţii nevaccinaţi, face ca situaţia să fie în mod clar dramatică. Există bolnavi în stare gravă şi cazuri urgente ce trebuie transferate la spitale aflate la mare distanţă'', remarcă şeful Crucii Roşii bavareze, Theo Zellner.

Doi pacienţi au fost transferaţi săptămâna trecută cu elicopterul de la Munchen către Bolzano, în nordul Italiei. Această ţară şi-a oferit ajutorul şi pentru Slovenia vecină, confruntată cu o situaţie critică în spitale din cauza creşterii numărului cazurilor grave de COVID-19. Circa 30 de medici şi infirmieri italieni au plecat în Slovenia, unde vor ajuta la tratarea pacienţilor din secţiile de ATI. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Primul sondaj pe București care pare pe bune!

2 BREAKING Voi ați citit asta? / Avertismente și solicitări care dau fiori ale FMI pentru România...

3 „Dacă o iei, te frigi” / O ține seama cineva de ce a spus Băsescu despre rafinăria Petrotel / Lukoil din România?

4 BREAKING TikTok a sesizat autoritățile după ce un cuplu din Galați și-a violat bebelușul de trei luni și fetița de 1 an și 7 luni și au încercat să le…

5 De citit... / Noi pe unde om fi în această bătălie economică a viitorului?