Coronavirus: În Spania, numărul cazurilor de infectare a ajuns la 8.744, iar cel al deceselor la 297

Numărul total al cazurilor de infecţie cu noul coronavirus în Spania a urcat luni la 8.744, dintre care aproape 1.000 în ultimele 24 de ore, a anunţat Fernando Simon, şeful Centrului naţional de alertă sanitară, potrivit Reuters şi AFP.

Numărul deceselor cauzate de epidemia COVID-19 a ajuns la 297.

Duminică numărul cazurilor de infecţie cu noul coronavirus era de 7.753, iar al deceselor de 288. Aceste date indică totuşi o încetinire în condiţiile în care Spania a înregistrat aproape 2.000 de noi cazuri înregistrate de sâmbătă până duminică.

Spania este a doua cea mai afectată ţară din Europa, după Italia, de epidemia COVID-19.

Populaţia sa de 47 de milioane de persoane se află sub un regim de restricţii parţiale pentru a reduce răspândirea noului coronavirus. Oamenii au permisiunea de a părăsi locuinţele numai pentru a merge la serviciu, la farmacii sau la spital.

Guvernul a adoptat măsuri pe scară largă, printre care folosirea dronelor pentru a trimite mesaje publice în care spaniolilor li se cere să meargă acasă, dar până în prezent nu a decis să închidă graniţele.

Spania este a cincea ţară în privinţa numărului de persoane infectate cu noul coronavirus, după China, Italia, Iran şi Coreea de Sud. AGERPRES


populare
astăzi

1 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

2 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

3 SCANDAL în SUA / Serviciile americane de informații au detectat un apel telefonic între un spion străin și o persoană apropiată lui Trump. Tulsi Gabbar…

4 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid

5 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii