Coronavirus: India a aprobat vaccinul AstraZeneca împotriva COVID-19

India a aprobat vaccinul COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca şi universitatea Oxfod, deschizând drumul pentru o uriaşă campanie de imunizare în a doua cea mai mare ţară din lume, relatează sâmbătă Reuters.

Ministrul informaţiei Prakash Javadekar a declarat sâmbătă presei că vaccinul a fost aprobat de vineri, confirmând ceea ce au declarat Reuters surse apropiate dosarului.

Este primul vaccin împotriva COVID-19 care a fost aprobat pentru utilizare de urgenţă de către India, care are cele mai multe cazuri de infectare după SUA.

Javadekar a spus că cel puţin alte trei vaccinuri aşteaptă la rând pentru a fi aprobate. "India este poate singura ţară în care cel puţin patru vaccinuri se pregătesc", a spus el.

"Unul a fost aprobat ieri (vineri - n.r.) pentru utilizare de urgenţă, este vorba de COVISHIELD, al Serum", a spus ministrul, referindu-se la faptul că vaccinul este produs local de Institutul Serum din India (SII).

India a raportat peste 10 milioane de cazuri de COVID-19, deşi rata sa de infectare a scăzut semnificativ de la vârful de contagieri de la mijlocul lui septembrie.

India speră să vaccineze împotriva COVID-19 300 de milioane din populaţia sa de 1,35 miliarde în primele şase până la opt luni din 2021.AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI