Coronavirus: Irlanda înăspreşte măsurile preventive

Guvernul irlandez a anunţat luni seară o înăsprire a măsurilor preventive pentru a încerca să contracareze al doilea val al pandemiei de COVID-19, dar fără a merge până la izolarea strictă recomandată cu o zi înainte de consilierii săi medicali, notează AFP.

Echipa Naţională de Urgenţă a Sănătăţii Publice (NPHET) a recomandat duminică seară ca întreaga ţară să treacă la nivelul cel mai ridicat de restricţii, măsuri similare celor luate cu prilejul izolării totale din martie.

Premierul Micheal Martin a anunţat însă că începând de marţi la miezul nopţii (23.00 GMT) irlandezii nu vor mai putea părăsi comitatul în care locuiesc. Evenimentele festive în interior sunt anulate, serviciile religioase se vor desfăşura online, restaurantele vor putea servi numai în exterior, iar angajaţii sunt încurajaţi să meargă la birou doar în caz de "absolută necesitate".

Foto: (c) GERARD MCCARTHY/EPA


Restricţii similare sunt deja aplicate în capitala Dublin şi în comitatul Donegal (nord-vest).

"Tendinţele recente dintr-o mare parte a ţării sunt foarte îngrijorătoare", a comentat Micheal Martin într-o intervenţie televizată.. "Dacă nu schimbăm cursul lucrurilor, consecinţele vor fi foarte grave, fără îndoială", a adăugat el.

Aceste decizii pun executivul irlandez, instalat la putere în iunie, într-o poziţie dificilă.

Guvernul irlandez a urmat în trecut recomandările autorităţilor sanitare în lupta împotriva noului coronavirus, impunând restricţiile de călătorie în străinătate cele mai severe din Uniunea Europeană.

Refuzând să introducă noile restricţii recomandate de oamenii de ştiinţă, executivul de la Dublin riscă să fie acuzat că este responsabil de noile contaminări şi decese ce ar putea surveni. O nouă izolare totală este o decizie greu de luat pe plan politic, impopulară în rândul publicului şi devastatoare economic.

Irlanda are o rată de contaminare mai mică decât a Israelului, prima ţară care a trecut din nou la izolarea totală luna trecută, cu 38.032 de cazuri, dar Dublinul a înregistrat mai multe decese (1.810), în timp ce populaţia este mai redusă.AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker