Coronavirus: Jacinda Ardern îi mulţumeşte unei infirmiere neozeelandeze pentru rolul în recuperarea premierului britanic

Şefa guvernului neozeelandez Jacinda Ardern i-a trimis un mesaj personal infirmierei care l-ar fi ajutat pe premierul britanic Boris Johnson să se recupereze după COVID-19, informează luni dpa.

În cadrul conferinţei sale zilnice de presă, luni, Ardern a declarat că a încercat să o contacteze pe infirmiera Jenny McGee pe Facebook, dar deocamdată nu a primit răspuns.

Boris Johnson i-a mulţumit public lui "Jenny din Noua Zeelandă" pentru că l-a ajutat în timpul tratamentului său de durată în spitalul St Thomas din Londra.

În timpul conferinţei sale, Ardern le-a mulţumit de asemenea altor lucrători medicali neozeelandezi care activează în alte ţări ale lumii.

"Trebuie să le mulţumim lucrătorilor noştri medicali aflaţi în prima linie în Noua Zeelandă în mod repetat şi pe bună dreptate, însă vreau să confirm că foarte mulţi neozeelandezi lucrează în sistemul medical peste tot în lume. Suntem foarte mândri de ei", a spus Jacinda Ardern. AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

3 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet