Coronavirus: Kremlinul susţine că ajutorul oferit Italiei nu este o stratagemă de a obţine ridicarea sancţiunilor UE

Coronavirus: Kremlinul susţine că ajutorul oferit Italiei nu este o stratagemă de a obţine ridicarea sancţiunilor UE

Kremlinul a transmis luni că asistenţa medicală pe care Rusia o oferă Italiei pentru o ajuta în lupta împotriva coronavirusului nu face parte dintr-o încercare de a convinge Roma să contribuie la ridicarea sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Moscovei, relatează Reuters.

Armata rusă a început duminică să trimită pe cale aeriană ajutor medical pentru Italia, în urma unui ordin al preşedintelui Vladimir Putin, un gest de bunăvoinţă pe care Moscova l-a etichetat 'De la Rusia, cu dragoste', comentează agenţia britanică de presă.

Întrebat dacă Rusia se aşteaptă ca, în schimbul ajutorului, Italia să încerce să determine UE să ridice sancţiunile impuse Moscovei în legătură cu conflictul din Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că ideea este absurdă.

"Nu vorbim despre nicio condiţie sau calcule sau speranţe aici", a declarat el.

"Italia are cu adevărat nevoie de un sprijin cât mai mare, iar Rusia face posibil acest lucru", a adăugat Peskov.

În acelaşi timp, potrivit agenţiei ruse de presă Interfax, Moscova i-a exclus pe vizitatorii din ţările aliate foste sovietice de la interdicţia de intrare în ţară adoptată ca măsură împotriva răspândirii coronavirusului.

Interdicţia de intrare în Rusia, impusă anterior împotriva tuturor străinilor, cu excepţia diplomaţilor, fără un permis de rezidenţă, a fost modificată pentru a le permite accesul temporar vizitatorilor din Comunitatea Statelor Independente, care cuprinde în mare parte foste ţări sovietice, potrivit DPA.

Rusia a raportat circa 430 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus şi un deces, o femeie de 79 de ani care avea şi alte probleme de sănătate.

Minimalizând impactul bolii, guvernul rus a subliniat ulterior că femeia nu a murit direct din cauza COVID-19, astfel că decesul nu a fost raportat în statisticile oficiale transmise luni, precizează DPA. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro