Coronavirus: Macron anunţă rechiziţionarea întregului stoc de măşti de protecţie din Franţa

Emmanuel Macron a anunţat marţi că statul francez rechiziţionează "toate stocurile şi producţia de măşti de protecţie" pentru a le distribui personalului de îngrijire medicală şi persoanelor contaminate cu coronavirus, relatează AFP, Reuters şi DPA.

"Rechiziţionăm toate stocurile şi producţia de măşti de protecţie. Le vom distribui salariaţilor din sănătate şi francezilor afectaţi de coronavirus", a precizat preşedintele francez într-o postare pe Twitter.

Această măsură "vizează liniştirea populaţiei arătând că statul îşi asumă toate responsabilităţile în gestionarea crizei", în perspectiva unei "amplificări previzibile", au explicat surse din anturajul preşedintelui francez.

Rezerva strategică de măşti de protecţie este estimată la 160 de milioane de măşti, dintre care 10% au fost scoase din stocuri.

Zece milioane de măşti pentru salariaţii din domeniul sănătăţii au fost scoase din stocuri şi repartizate în toate farmaciile din Franţa, a anunţat marţi ministrul francez al sănătăţii Olivier Véran, potrivit căruia între 15 şi 20 de milioane de măşti suplimentare vor fi livrate "pe măsură ce se va face simţită nevoia".

Emmanuel Macron i-a cerut prim-ministrului francez Edouard Philippe "să dea toate dispoziţiile" pentru ca rechiziţionarea să fie aplicată, cu măsuri de compensare pentru a nu leza firmele, potrivit anturajului preşedintelui.

De la sfârşitul lunii ianuarie, în Franţa au fost înregistrate 204 de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus, în creştere cu 13 faţă de luni.

Autorităţile franceze au confirmat un al patrulea deces al unui bolnav contaminat cu coronavirus marţi după-amiază, un bărbat de 92 de ani din departamentul Morbihan, în regiunea Bretagne.

Autorităţile franceze susţin că ţara se află acum în a 2-a fază din cele trei ale evoluţiei posibile a epidemiei cu Covid-19, ultima fiind cea a unei epidemii domestice.

Franţa are acum trei focare importante de propagare a noului coronavirus şi a devenit unul dintre principalele focare din Europa, alături de Italia şi Germania.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?