Coronavirus: Marea Britanie ar putea introduce un vaccin împotriva COVID-19 "în prima jumătate a anului viitor"

Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a declarat luni că un vaccin împotriva COVID-19 nu este gata încă, dar a precizat că "dorim să fim pregătiţi în cazul în care totul merge perfect", preconizând că lansarea ar putea avea loc în prima parte a anului viitor, relatează Reuters.

"După speranţa mea principală, m-aş aştepta ca în mare parte lansarea să aibă loc în prima jumătate a anului viitor", a spus ministrul.

Întrebat dacă unele persoane ar putea primi un vaccin în acest an, Hancock a răspuns: "Nu exclud acest lucru, dar nu aceasta este speranţa mea principală".

"Dorim să fim pregătiţi în cazul în care totul merge perfect, dar nu mă aştept că vom reuşi să facem acest lucru anul acesta", a spus ministrul, adăugând că deşi programul "înaintează bine, nu am ajuns încă acolo".

Financial Times a relatat luni că vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Universitatea Oxford şi compania AstraZeneca generează un răspuns imun robust la persoanele în vârstă, categoria cu cel mai ridicat risc, publicaţia citând surse apropiate rezultatelor preliminarii .

Detalii despre această constatare urmează să fie publicate în curând într-un jurnal medical, a notat Financial Times fără a preciza numele acestuia.

Rezultatele coincid cu datele publicate în iulie, potrivit cărora vaccinul a generat "răspunsuri imune robuste" în cazul unui grup de adulţi sănătoşi, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, a relatat ziarul, citând surse apropiate rezultatelor aşa-numitelor teste de imunogenitate.

Însă, Financial Times a atras atenţia că testele de imunogenitate cu răspuns pozitiv nu garantează faptul că vaccinul se va dovedi în cele din urmă sigur şi eficient la persoanele în vârstă.

Compania AstraZeneca, ce dezvoltă vaccinul împreună cu cercetători de la Universitatea Oxford, este considerată un lider în cursa pentru dezvoltarea unui vaccin cu rol de protecţie împotriva COVID-19.

Oxford şi AstraZeneca nu au răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta aceste rezultate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

2 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

3 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid

4 SCANDAL în SUA / Serviciile americane de informații au detectat un apel telefonic între un spion străin și o persoană apropiată lui Trump. Tulsi Gabbar…

5 VIDEO Simboluri misterioase ale unei civilizații pierdute se întind pe tot globul