Coronavirus: Ministrul israelian al sănătăţii şi soţia sa, testaţi pozitiv

Ministrul israelian al sănătăţii Yaakov Litzman şi soţia sa, Chava, au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus, a anunţat joi ministerul său într-un comunicat, informează dpa.

Litzman şi soţia lui "se simt amândoi bine, primesc tratament corespunzător şi stau în carantină acasă şi sub supraveghere, în conformitate cu instrucţiunile Ministerului Sănătăţii", se spune în comunicat.

Yaakov Litzman, rabin născut în Germania şi care a emigrat în Israel la 20 de ani după Holocaust, locuind în prezent la Ierusalim, are 71 de ani şi este membru al partidului ultraortodox aşkenaz Iudaismul Unit al Torei (UTJ).

Noul tip de coronavirus s-a propagat mult mai repede în mediile ultraortodoxe comparativ cu părţile seculare ale Israelului.

Autorităţile israeliene erau îngrijorate că membri ai comunităţii ultraortodoxe vor încetini implementarea carantinei ordonate de guvern. Însă majoritatea evreilor ultraortodocşi, care reprezintă circa 1 milion din totalul populaţiei de 9 milioane a Israelului, au început acum să respecte carantina.

De la începerea pandemiei de coronavirus, în Israel s-au înregistrat peste 6.000 de contaminări şi circa 30 de decese. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir