Coronavirus: Nevaccinaţii ameninţaţi cu lockdown în Austria, conform noilor planuri ale guvernului

Coronavirus: Nevaccinaţii ameninţaţi cu lockdown în Austria, conform noilor planuri ale guvernului

Persoanele nevaccinate în Austria sunt ameninţate cu un potenţial lockdown dacă situaţia în unităţile de terapie intensivă ale ţării se agravează, conform noilor planuri guvernamentale, relatează sâmbătă DPA.

"Suntem pe cale să ne împiedicăm de o pandemie a celor neprotejaţi", a declarat cancelarul Alexander Schallenberg vineri noapte după o reuniune de criză.

Schallenberg a exclus un lockdown pentru cei care au fost vaccinaţi sau recuperaţii după COVID-19. El şi-a exprimat speranţa că planurile vor trimite un semnal.

Sunt încă prea mulţi "cei care ezită şi procrastinează", a notat el, referindu-se la persoanele care nu şi-au făcut planuri de vaccinare.

Situaţia în secţiile de terapie intensivă este în mare parte stabilă, în ciuda creşterii recente a numărului de noi infecţii.

Aproximativ 220 de paturi la terapie intensivă sunt ocupate în prezent de pacienţi cu COVID-19. Dacă acest număr va urca la 600, Austria va ajunge în faza cinci a planului său, care necesită restricţii masive de circulaţie pentru cei nevaccinaţi.

Ministrul sănătăţii Wolfgang Mueckstein a declarat că Austria se află în prezent în prima fază, deci "ne uităm foarte departe în viitor".

Incidenţa pe şapte zile în ţară este de puţin sub 230 de noi infecţii la 100.000 de persoane.

Aproximativ 62% din populaţia eligibilă a Austriei a fost pe deplin vaccinată.

Campania de vaccinare a ţării a stagnat în ultimele săptămâni, cu doar câteva mii de doze administrate în unele zile.AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENTE „Realitatea este mult mai nuanțată și diferită” / Unul dintre cei mai importanți economiști români arată că nu politicienii și clientela de pa…

2 „Toți vor cash, altfel nu mai vin” / Un cunoscut jurnalist dezvăluie un fenomen care se întâmplă deja în relațiile dintre terți deși nu s-a mărit nicio …

3 BREAKING „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii” / Mesaj dramatic al ministrului finanțelor!

4 Avertisment dur de la românul care conduce 100 de războinici în prima linie în Ucraina. „Asta nu se face în România și e grav”

5 ALERTĂ Guvernul a aprobat ordonanța care plafonează la 300 lei brut sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari!