Coronavirus: Nou record de cazuri zilnice în Rusia

Coronavirus: Nou record de cazuri zilnice în Rusia

Rusia a înregistrat luni un nou record de cazuri zilnice de COVID-19, în absenţa unui lockdown generalizat, informează AFP.

A patra cea mai afectată ţară din lume, Rusia a raportat 29.350 de infectări noi în ultimele 24 de ore, la un total de peste 2,87 milioane de cazuri. În ceea ce priveşte numărul de morţi, acesta a ajuns în mod oficial la 51.351, după recenzare a 493 de noi decese în ultimele 24 de ore.

În al doilea oraş ca mărime al ţării, Sankt Petersburg, autorităţile au raportat luni că mai puţin de 4% din paturile de spital rezervate pacienţilor cu COVD-19 erau libere.

Cifrele oficiale date publicităţii de autorităţile ruseşti indică o letalitate mai mică decât în Europa occidentală sau în Statele Unite, un rezultat cu care preşedintele Vladimir Putin se mândreşte de luni de zile.

Rusia ia în considerare doar morţii la care principala cauză de deces este COVID-19 după confirmarea printr-o autopsie.

Agenţia oficială de statistici Rosstat a înregistrat în octombrie 2020 circa 50.000 de decese suplimentare faţă de octombrie 2019. Între martie şi sfârşitul lui octombrie, excesul de mortalitatea fost de circa 165.000 de decese comparativ cu anul trecut, sugerând un bilanţ cu mult mai sumbru decât recunosc autorităţile.
.
Un al doilea val al pandemiei, care a început în toamnă, stabileşte noi recorduri de infectări în fiecare săptămână, situaţia fiind deosebit de îngrijorătoare în regiunile cele mai sărace şi mai puţin pregătite să facă faţă actualei crize sanitare.

Autorităţile au refuzat până acum orice nou lockdown la nivel naţional şi se bazează pe vaccinarea masivă a populaţiei cu vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Moscova, Sputnik V.AGERPRES/ (AS - autor: Ana Bîgu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dãdârlat)


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

3 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski