Coronavirus: Obligativitatea vaccinării personalului medical din Grecia intră în vigoare miercuri

Guvernul Greciei va implementa miercuri, 1 septembrie, o lege care stipulează că orice angajat din domeniul sănătăţii trebuie să se vaccineze cu schemă completă împotriva noului coronavirus, informează DPA.

Deşi legea a fost deja publicată în Monitorul Oficial, ea va intra în vigoare de la 1 septembrie, a confirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, Giannis Oikonomou, într-o conferinţă de presă organizată luni.

Luni dimineaţă, un tribunal a respins peste 100 de petiţii semnate de angajaţi din domeniul medical şi administratori de spitale, care solicitau un ordin judecătoresc care să împiedice intrarea în vigoare a acelei dispoziţii legislative, până când Curtea Supremă din Grecia se va pronunţa asupra legalităţii sale.

Conform legii, angajaţii nevaccinaţi din sectorul medical elen vor fi obligaţi să intre în concedii fără plată până când se vor vaccina împotriva noului coronavirus. Înainte de adoptarea ei, sindicatele elene au cerut ca obligativitatea vaccinării să fie cel puţin amânată.

Au existat critici venite şi din sectorul medical. Pe lângă alte aspecte, există îngrijorări că ar putea să apară o penurie a personalului din spitale dacă toţi angajaţii nevaccinaţi vor fi împiedicaţi să îşi exercite profesiile.

Autorităţile sanitare din Grecia estimează că aproximativ 20.000 de angajaţi din sectorul medical - care reprezintă 20% din totalul lucrătorilor din acest sector - sunt în continuare nevaccinaţi împotriva noului coronavirus. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum afli exact când te poți pensiona. Calculatorul CNPP care arată vârsta de pensionare actualizată

2 Ingredientul care ajută digestia, scade colesterolul și reglează glicemia natural rapid. Opt beneficii cheie

3 Stadiul lucrărilor pe A0 Nord, lotul Afumați - Pantelimon. CNAIR cere constructorului chinez să mobilizeze mai mulți muncitori

4 Șoșoacă, mesaj din Rusia / „Uitați-vă și voi ce frumos e. Ăștia sunt extrem de civilizați, bă, eu n-am văzut atâta verdeață”

5 Prima cale ferată din România, construită acum peste 150 de ani, intră în modernizare. Când este estimată reluarea circulației