Coronavirus: Până la 15.000 de soldaţi germani vor fi detaşaţi pentru a acorda sprijin autorităţilor locale

Germania va desfăşura până la 15.000 de soldaţi pentru a acorda sprijin autorităţilor civile în lupta împotriva numărului în creştere de cazuri de noul coronavirus, care au ajuns la cel mai ridicat nivel din luna aprilie, a anunţat luni Ministerul Apărării, relatează Reuters.

Germania a reuşit să facă faţă pandemiei mai bine decât mulţi dintre vecinii săi şi să menţină bilanţul deceselor scăzut, dar numărul cazurilor noi a sărit la peste 4.000 în ultima săptămână, creşteri importante înregistrându-se în oraşe mari precum Berlin şi Frankfurt.

Guvernul a avertizat că situaţia scapă de sub control în contextul în care personalul local însărcinat cu trasarea contacţilor persoanelor infectate prin telefon încep să nu mai facă faţă din cauza numărului tot mai mare de cazuri.

În jur de 1.300 de soldaţi sprijină deja administraţiile civile, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării. Bundeswehrul s-a declarat gata să detaşeze până la 15.000 de soldaţi dacă este nevoie de ei, a adăugat el.

Ministerul Apărării a primit 1.000 de cereri de sprijin de la autorităţile locale.AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”