Coronavirus: Peste 100 de persoane arestate la protestul anti-restricţii de la Berlin

Peste 100 de persoane au fost reţinute în legătură cu protestul de la Berlin împotriva restricţiilor pentru limitarea răspândirii COVID-19, informează poliţia, citată de dpa.

Numărul a ajuns la trei cifre, luând în considerare şi reţinerile de scurtă durată, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

Poliţia utilizează în continuare tunuri cu apă într-o tentativă de a-i dispersa pe protestatari, dintre care mulţi refuză să poarte măştile impuse de autorităţi din cauza pandemiei. Unii dintre ei au avut ciocniri cu poliţia.

Poliţiştii au anunţat că au fost atacaţi cu spray-uri cu piper de demonstranţi, precum şi cu sticle, pietre şi artificii.

Purtătoarea de cuvânt a poliţiei i-a descris pe demonstranţi drept "foarte încăpăţânaţi", dar a spus că dispersarea lor continuă "încet, într-un mod neagresiv", întrucât în mulţime se află şi copii.

Până la 2.200 de poliţişti au fost desfăşuraţi în capitala Germaniei pentru a-i dispersa pe protestatari.

Între timp, parlamentarii germani din camera inferioară au adoptat o lege care care va întări capacitatea guvernului de a impune restricţii în timpul pandemiei de coronavirus, principalul motiv al protestului de la Berlin.

Legea, propusă de coaliţia de la guvernare a Angelei Merkel, a fost adoptată cu 415 voturi pentru şi 236 împotrivă, a declarat Wolfgang Schaeuble, preşedintele camerei inferioare a Bundestagului.AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India