Coronavirus: Portugalia închide luni şcolile şi universităţile

Coronavirus: Portugalia închide luni şcolile şi universităţile

Toate şcolile din Portugalia vor fi închise cu începere de luni cel puţin până la Paştele Catolic, pentru a limita răspândirea noului coronavirus, a decis joi seară guvernul de la Lisabona, relatează AFP.

"Principiul prudenţei ne impune să suspendăm cu începere de luni toate activităţile de învăţământ faţă în faţă în şcoli", a anunţat premierul Antonio Costa într-un discurs televizat.

Măsura, care afectează peste 1,6 milioane de copii şi adolescenţi frecventând şcolile publice şi private din ţară, va rămâne în vigoare cel puţin până la 9 aprilie, ajunul Vinerei Mari a Paştelui Catolic.

Principalele universităţi din Portugalia şi-au suspendat deja cursurile pentru cei aproximativ 370.000 de studenţi.

Antonio Costa a mai anunţat o serie de alte măsuri "temporare", cum ar fi închiderea cluburilor de noapte, interdicţia pentru pasagerii de pe navele de croazieră să debarce în porturile portugheze sau limitarea vizitelor la căminele de pensionari.

Potrivit unui bilanţ întocmit joi dimineaţă, autorităţile sanitare portugheze au detectat până în prezent 78 de cazuri de persoane contaminate cu COVID-19.

Niciun deces nu a fost înregistrat până acum, iar primul pacient considerat vindecat a părăsit joi un spital din Porto, marele oraş din nordul ţării.

Guvernul de la Lisabona a recomandat de luni seară anularea sau amânarea evenimentelor publice cu peste 1.000 de persoane în spaţiu închis şi peste 5.000 de persoane în aer liber.

Joi, Liga portugheză de fotbal a decis să suspende campionatele D1 şi D2 "pentru o perioadă nedeterminată".

Atacantul echipei de fotbal Juventus Torino Cristiano Ronaldo va rămâne în continuare în arhipelagul Madeira, unde se află începând de marţi, unul dintre coechipierii săi, apărătorul italian Daniele Rugani, fiind depistat pozitiv la COVID-19.

Starul lusitan a lipsit de la antrenamentele efectuate de colegii săi de la Juventus marţi şi miercuri, la centrul sportiv Continassa de la Torino, pentru a-şi vizita mama, Dolores Aveiro, aflată în recuperare în Portugalia, după un atac vascular cerebral (AVC), suferit săptămâna trecută.AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR