Coronavirus: Portugalia marchează cinci zile consecutive de curbă descendentă a infectărilor

Portugalia a reuşit să obţină o descreştere a curbei infectărilor cu COVID-19 în întreaga ţară în ultimele cinci zile şi se aşteaptă ca presiunea asupra spitalelor să se reducă în următoarele săptămâni, relatează miercuri EFE.

Din 26 noiembrie, când au fost raportate 6.383 de cazuri, Portugalia a înregistrat cinci zile consecutive de reducere a contagierilor, în condiţiile în care marţi au fost raportate 2.401 de contagieri.

Numărul total al contagierilor în Portugalia a depăşit 300.000 de cazuri.

Numărul persoanelor spitalizate, care de marţi a marcat o tendinţă spre scădere, este de 3.275, dintre care 521 se află la terapie intensivă.

Portugalia, care a înregistrat în total 4.577 de decese de la începerea pandemiei, se află în stare de urgenţă - nivelul maxim de alertă - din 8 decembrie pe care preconizează să o prelungească alte 15 zile.

Rămâne de asemenea în vigoare şi interdicţia de circulaţie între orele 22:00 şi 05:00.

În ce priveşte Crăciunul, Portugalia prevede o oarecare toleranţă. Totuşi, măsurile vor fi înăsprite în noaptea de Anul Nou, după cum a anticipat marţi premierul portughez, António Costa. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă