Coronavirus: Premierul spaniol Sanchez sugerează monitorizarea diferită a pandemiei, dată fiind scăderea mortalităţii

Premierul spaniol Pedro Sanchez a afirmat luni că poate este timpul ca pandemia de COVID-19 să fie monitorizată diferit, având în vedere că mortalitatea provocată de această boală a scăzut, el confirmând astfel o informaţie din cotidianul El Pais potrivit căreia guvernul se gândeşte la metode alternative de supraveghere epidemiologică, transmite Reuters.

'Avem condiţiile pentru a deschide gradual, cu precauţie, dezbaterea la un nivel tehnic şi la nivel european, pentru a începe evaluarea evoluţiei acestei boli cu parametri diferiţi decât am făcut-o până acum', a declarat Sanchez într-un interviu la postul de radio Cadena Sur.

El Pais a scris luni că guvernul ia în considerare schimbarea modului în care monitorizează evoluţia epidemiei de COVID-19, pentru a utiliza în schimb o metodă similară celei cu care este supravegheată gripa, fără a mai înregistra fiecare caz şi fără a testa toate persoanele care prezintă simptome. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR