Coronavirus: Primarul Londrei cere ca folosirea măştilor să fie obligatorie în transportul public şi la cumpărături

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a cerut vineri guvernului britanic să introducă obligativitatea purtării de mască pentru persoanele care călătoresc cu transportul public sau sunt la cumpărături în capitala Marii Britanii, potrivit Reuters.

Potrivit primarului Londrei, dovezile din întreaga lume arată că acoperirea feţei ajută la oprirea răspândirii virusului.

Autorităţile oraşului New York le-au cerut locuitorilor să poarte măşti sau un substitut de acoperire a feţei atunci când se află într-o situaţie din spaţiul public ce nu le permite să ţină o distanţă de doi metri unii de alţii.

"În acele circumstanţe unde nu putem să păstrăm distanţa socială, cum ar fi în transportul în comun sau la cumpărături, ar trebui să ne acoperim faţa cu măşti refolosibile, bandane, eşarfe", a spus el la BBC.

Dispoziţiile privind distanţarea socială din Marea Britanie nu menţionează folosirea măştilor de faţă, însă Khan a precizat că acest lucru ar trebui să se schimbe.

Măsurile de izolare din Marea Britanie au fost extinse joi pentru încă cel puţin trei săptămâni, în contextul în care bilanţul deceselor a ajuns la 13.729, iar liderul Partidului Laburist de opoziţie, Keir Starmer, a avertizat că Regatul Unit riscă să devină ţara cel mai puternic lovită din Europa.AGERPRES


populare
astăzi

1 Nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei

2 „Mi-au împachetat lucrurile ca pe niște gunoaie” / Umilința la care Mihaela Rădulescu a fost supusă de familia lui Felix Baumgartner. Vedeta și-a făcut…

3 „Nimic nu ne împiedică să facem asta” / Erdogan amenință Israelul cu războiul

4 „A mutat toată discuția către interesele lui Netanyahu"

5 Hopa / Pentru prima dată în război, Ucraina are toate mijloacele necesare pentru a ține piept Rusiei