Coronavirus: Restricţiile, prelungite până la 8 martie în Grecia

Guvernul grec a prelungit vineri până la 8 martie restricţiile în vigoare la Atena şi în mai multe regiuni ale ţării, cazurile de infecţie cu coronavirus fiind numeroase, relatează AFP.

''Epidemiologii noştri au considerat că este necesar să extindem măsurile'', a declarat viceministrul Protecţiei civile Nikos Hardalias, exact la un an de la apariţia primului caz de COVID-19 în Grecia.

''Un an mai târziu, încă luptăm (...) Nu ne vom clătina, nu ne vom pierde curajul şi nu vom da înapoi'', a adăugat oficialul grec, vizibil emoţionat, în cadrul unei conferinţe de presă. ''Datorită vaccinurilor, libertatea nu este foarte departe'', a adăugat el.

Potrivit epidemiologului Gikas Magiorkinis, membru al comitetului privind coronavirusul din cadrul Ministerului Sănătăţii, internările în terapie intensivă au crescut cu 12% în această săptămână.

Grecia se află sub restricţii de la începutul lunii noiembrie. Unele restrciţii au fost relaxate cu puţin timp înainte de Crăciun, dar au fost reimpuse în februarie, în mod inegal în funcţie de gravitatea pandemiei în regiuni.

Pandemia a ucis 6.400 de persoane în Grecia, unde au fost înregistrate 188.000 de cazuri. Peste 826.000 de persoane au fost deja vaccinate dintr-o populaţie de 10,7 milioane de locuitori. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă