Coronavirus: Singapore închide timp de o lună toate activităţile, cu excepţia celor esenţiale, după o înmulţire a cazurilor de infectare

Coronavirus: Singapore închide timp de o lună toate activităţile, cu excepţia celor esenţiale, după o înmulţire a cazurilor de infectare

Autorităţile din Singapore au anunţat vineri închiderea şcolilor şi a majorităţii locurilor de muncă timp de o lună, în cadrul măsurilor mai stricte ce vizează stoparea recentei creşteri a numărului de infectări cu coronavirus, transmite Reuters.

Singapore a fost lăudat pe plan internaţional pentru bătălia purtată timp de două luni împotriva coronavirusului, în care a evitat însă să impună restricţiile de deplasare devenite tot mai frecvente în lume.

Cu toate acestea, autorităţile au declarat că recordurile de noi infectări consemnate în această săptămâni, care au urcat numărul total la 1.114, arată necesitatea unei abordări mai ferme.

'Am decis ca, în loc să înăsprim progresiv restricţiile în următoarele câteva săptămâni, ar trebuie să luăm acum o măsură decisivă, spre a preveni o escaladare a infecţiilor', a declarat prim-ministrul Lee Hsien Loong, precizând că guvernul va anunţa săptămâna viitoare mai multe măsuri de sprijin pentru familii şi firme.

Imediat, în faţa magazinelor s-au format cozi lungi, iar clienţii au golit rafturile, deşi autorităţile au dat asigurări că supermaketurile vor rămâne deschise.

Singapore, un mare hub financiar şi de transporturi, se pregăteşte pentru cea mai gravă recesiunea din istoria sa de 55 de ani, guvernul anunţând deja măsuri de ajutor pentru acest an echivalente cu 11% din PIB.

În luna următoare vor funcţiona de asemenea clinicile, spitalele, utilităţile, transporturile şi serviciile bancare cheie, iar restaurantele vor putea să asigure doar servicii de livrare.

Noile măsuri vor fi în vigoare între 7 aprilie şi 4 mai, dar vor putea fi prelungite dacă situaţia nu se ameliora.

Premierul Lee i-a îndemnat pe toţi locuitorii să rămână acasă cât mai mult posibil şi să iasă 'doar pentru lucrurile esenţiale'.

Totodată, guvernul a afirmat că nu va mai descuraja purtarea măştilor. 'Avem acum dovezi că o persoană infectată poată să nu prezinte simptome şi totuşi să le transmită altora virusul', a explicat Lee.

Guvernul va distribui începând de duminică măşti refolosibile tuturor familiilor, urmând ca cele chirugicale să fie păstrate pentru personalul medical.AGERPRES


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?