Coronavirus: Slovacia prelungeşte starea de urgenţă până pe 19 martie

Parlamentul Slovaciei a aprobat vineri prelungirea stării de urgenţă în contextul pandemiei de coronavirus, informează dpa.

După o dezbatere în plen ce s-a desfăşurat cu intermitenţe începând de miercuri, o largă majoritate a parlamentarilor a votat în favoarea moţiunii guvernului de prelungire a stării de urgenţă.

Starea de urgenţă, care a fost declarată la 1 octombrie şi de atunci a fost prelungită de mai multe ori în Slovacia, va fi valabilă acum până pe 19 martie.

Alături de alte prevederi, starea de urgenţă permite recrutarea şi transferul forţat al lucrătorilor din sistemul sanitar, precum şi interzicerea reuniunilor.

O interdicţie de circulaţie este în vigoare de la începutul anului, însă aceasta este dificil de controlat din cauza caracterului confuz al excepţiilor.

Potrivit autorităţilor slovace în domeniul sănătăţii, Slovacia a înregistrat de la începutul pandemiei 303.420 de contaminări şi aproape 7.000 de decese cauzate de COVID-19. Ţara central-europeană are aproximativ 5,5 milioane de locuitori.

Potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), numărul de noi contaminări la 100.000 de locuitori este în Slovacia de 526 în ultimele 14 zile, mai mare de patru ori decât în Germania.

Cu 239,3 decese de COVID-19 la un milion de locuitori în ultimele 14 zile, Slovacia se află în prezent pe primul loc la acest capitol între ţările Europei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan