Coronavirus: Starea de urgenţă în sănătatea publică se prelungeşte cu două luni în Republica Moldova

Coronavirus: Starea de urgenţă în sănătatea publică se prelungeşte cu două luni în Republica Moldova

Starea de urgenţă în sănătatea publică în Republica Moldova se prelungeşte până în data de 15 aprilie, cu posibilitatea revizuirii acesteia, conform unei decizii aprobate luni de Comisia naţională extraordinară de sănătate publică (CNESP), care constată că situaţia epidemiologică rămâne nefavorabilă pe teritoriul ţării, relatează Deschide.md .

În a şasea săptămână din 2021, comparativ cu săptămâna precedentă, numărul de cazuri de infecţii cu SARS-CoV-2 a crescut cu 17,9%. În ultimele 14 zile, în 9 raioane a fost instituit codul portocaliu (Cahul, Căuşeni, Donduşeni, Făleşti, Rezina, Rîşcani, Soroca, Ştefan Vodă, Ungheni), iar în celelalte 29 - codul roşu de alertă.

CNESP a instituit restricţii suplimentare pentru a preveni răspândirea COVID-19. Una dintre acestea vizează activitatea centrelor comerciale, ce va fi sistată în zilele de weekend, începând cu 17 februarie. Din această zi se restricţionează şi activitatea pieţelor comerciale, care vor fi deschise doar în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, cu excepţia pieţelor agricole.

Totodată, a fost redus numărul admis de participanţi la evenimentele festive în unităţile de alimentaţie publică, de la 50 de persoane la cel mult 20. Cinematografele rămân închise, la fel şi cluburile de noapte şi discotecile.

CNESP a decis şi limitarea numărului de pasageri în transportul feroviar şi cel rutier la nivel de municipiu, raion sau între raioane - la 50% din capacitatea de îmbarcare. Se impune asigurarea unui spaţiu de 4 metri pătraţi pentru un vizitator în spaţiile comerciale închise.

Totodată, angajaţii autorităţilor adminsitrative centrale subordonate guvernului vor continua activitatea în baza unui regim special de muncă de la 7:30 până la 16:00 şi pauză de masă de la 12.00 până la 12:30, cu ajustări ulterioare, în funcţie de situaţia epidemiologică.

Instituţiile de învăţământ din Republica Moldova rămân să funcţioneze fără restricţii, conform Radio Chişinău.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...