Coronavirus: Toată Italia va fi ''zonă roşie'' de Paşte (surse)

Guvernul de la Roma intenţionează să transforme întreg teritoriul Italiei într-o "zonă roşie" de COVID-19 în perioada 3-5 aprilie, care include duminica Paştelui şi lunea Paştelui, conform unor declaraţii făcute vineri de surse citate de ANSA în timp ce administraţia premierului Mario Draghi a purtat discuţii cu guvernele regionale şi alte autorităţi locale cu privire la noi restricţii.

Roşul este nivelul maxim al sistemului obosit de restricţii anti-COVID din Italia, scrie agenţia italiană de presă.

În zonele roşii, magazinele neesenţiale sunt închise, restaurantele şi barurile nu pot servi clienţii, iar activităţile şcolare se desfăşoară de la distanţă, printre alte reguli.

Foto: (c) MASSIMO PERCOSSI/EPA

De asemenea, conform proiectului de lege, la care Reuters a avut acces, în zilele respective, italienii vor putea ieşi din case numai din motive de muncă, sănătate sau urgenţă.

Stefano Bonaccini, guvernatorul regiunii Emilia-Romagna şi preşedinte al Conferinţei Regiunilor din Italia, s-a exprimat în favoarea decretului pe care guvernul urmează să-l aprobe mai târziu vineri.

Totodată, guvernul condus de Draghi urmează să impună un nou regim de măsuri în perioada 15 martie - 6 aprilie, din cauza creşterii bruşte a cazurilor de COVID-19 în Italia.AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan