Coronavirus: Ungaria va revizui regulile de călătorie în ţările vecine cu număr de cazuri în creştere

Ungaria va revizui regulile privind călătoriile transfrontaliere către ţările vecine unde numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus este în creştere, a anunţat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, potrivit Reuters şi MTI.

În conferinţa sa de presă săptămânală, demnitarul ungar a menţionat Serbia, Croaţia, Slovenia, Slovacia şi Austria, unde numărul cazurilor de COVID-19 a sporit în ultimele două săptămâni. Echipa operativă a guvernului ungar va avea o reuniune în cursul zilei de joi pentru a discuta despre regulile respective.

Pe de altă parte, Gergely Gulyas a precizat că ''nu poate fi exclusă'' introducerea unor restricţii mai dure referitoare la epidemia de COVID-19. El a spus că numărul cazurilor este în scădere în Ungaria, dar a adăugat că ''nu acelaşi lucru'' se întâmplă în ţările vecine.

''Frontierele sunt deschise şi oamenii pot călători, dar a sta acasă este mai sigur'', a afirmat Gulyas. El a susţinut că focare minore ale infecţiei care s-au înregistrat recent în Ungaria au fost asociate, în fiecare caz, cu persoane ce reveneau din străinătate. ''Obiectivul este de a menţine actuala tendinţă bună'', a mai spus oficialitatea ungară. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ce e mai tare abia urmează” / Anonymous anunță noi dezvăluiri în scandalul Guilfoyle / PSD

2 VIDEO Anonymous publică un amplu material despre ambasadoarea SUA în Grecia, culisele căderii guvernului Bolojan și miza gazelor americane

3 VIDEO Imagini și întâmplări aproape neverosimile la bordul avion care zbura de la Dubai la Tel Aviv, unde un pilot ar fi încercat să prăbușească avion…

4 „Chiar ne iei de proști? / Este eșecul tău, lașule!” / Val de furie împotriva lui Nicușor Dan după eșecul cabinetului Mureșan

5 Cât primește la bătrânețe un român care are doar stagiul minim de 15 ani