Coronavirus/ GCS: Sălaj, Cluj şi Timiş - rată de infectare peste 5 la mia de locuitori; Bucureşti - 4,24

Judeţele Sălaj, Cluj şi Timiş înregistrează o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de peste 5 la mia de locuitori, în timp ce municipiul Bucureşti are o incidenţă de 4,24, potrivit raportării transmise, miercuri, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Judeţele Alba, Sibiu şi Bihor şi municipiul Bucureşti au o incidenţă de peste 4 la mia de locuitori.

Conform GCS, incidenţa cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, calculată în ultimele 14 zile, la mia de locuitori, este de 5,5 în Sălaj, 5,04 în Cluj şi Timiş, 4,62 în Alba, 4,4 în Sibiu, 4,37 în Bihor, 4,24 în Bucureşti, 3,64 în Arad, 3,58 în Mureş, 3,15 în Maramureş şi în Dolj de 3,05.

Judeţele cu incidenţă mică a cazurilor de infectare la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni, sunt Tulcea 0,99, Vrancea - 1,14, Călăraşi - 1,18, Olt - 1,37, Brăila - 1,39, Buzău - 1,42.

Până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 267.088 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan