Coronavirus/Australia: Operaţiune ''în stil militar'' vizând depistarea virusului printre 9.000 de membri de echipaj de pe nave de croazieră

Poliţia şi armata australiene vor transporta medici pe cel puţin opt nave de croazieră din largul metropolei Sydney, pentru a verifica starea de sănătate a celor circa 9.000 de membri ai echipajului în scopul depistării noului coronavirus, relatează Reuters şi AFP.

Această amplă operaţiune în stil militar, care va începe în weekend, are ca obiectiv reglementarea unui diferend între mai multe companii de croazieră şi autorităţile australiene, acestea din urmă temându-se de un val de noi cazuri "importate" de COVID-19.

Australia a interzis la jumătatea lunii trecute accesul tuturor navelor de croazieră, dar a autorizat ulterior debarcarea pasagerilor australieni de pe patru nave aflate în portul Sydney. Printre aceştia se aflau însă şi peste 450 de purtători ai virusului, ceea ce a dus la creşterea numărului de contaminări pe continent.

"Mă tem că punerea în izolare a 9.000 de oameni fără a şti dacă sunt purtători ai virusului sau pot deveni ar putea împovăra şi mai mult spitalele", a explicat şeful poliţiei din statul australian New South Wales, unde se află Sydney.

Acesta a asigurat că toţi cei aflaţi la bord care au nevoie de îngrijiri medicale urgente vor fi debarcaţi, dar că navele vor fi obligate să se întoarcă în porturile de origine, cu restul echipajului.

Potrivit media australiene, un total de 18 nave de croazieră înmatriculate în alte ţări se află în momentul de faţă în apele şi porturile australiene, reprezentând un total de 15.000 de membri de echipaj.

Sâmbătă, zeci de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în rândul celor circa 800 de pasageri în majoritate germani aflaţi la bordul vasului de croazieră Artania, ţinut la distanţă de coastele australiene începând de marţi şi a cărui acostare a fost în cele din urmă autorizată în Freemantle, capitala statului Australia de Vest, pasagerii urmând să fie repatriaţi în scurt timp. Premierul statului, Mark McGowan, a declarat atunci că decizia de a permite navei de croazieră să acosteze a fost determinată de un focar de coronavirus la bord, care a atins un nivel "critic".

Australia a înregistrat peste 5.000 de cazuri de COVID-19 şi 23 de decese, iar ministrul sănătăţii Greg Hunt a afirmat săptămâna aceasta că sunt semne de "aplatizare a curbei".

Joi, premierul australian Scott Morrison a declarat că rata de testare a depăşit 1.000 de teste la 100.000 de persoane, sau 1% din populaţie. "Suntem prima ţară, după ştiinţa noastră, care a reuşit să depăşească acest nivel", a subliniat Morrison. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir