Corpul de control al prim-ministrului va sesiza organele penale în cazul unor declarații false ale reprezentanților Spitalului Floreasca

Corpul de control al prim-ministrului va analiza "neconcordanțele" privind situația folosirii Unității de Arși de la Spitalul Floreasca pentru tratarea răniților din clubul Colectiv și va sesiza organele de cercetare penală dacă va constata existența unor declarații false ale reprezentanților spitalului.

"Față de informațiile comunicate în cadrul conferinței de presă din data de 4 mai 2016 a Ministerului Sănătății, prezentăm documentele emise de către Spitalul Clinic de Urgență Floreasca în cadrul controlului Corpului de control al prim-ministrului cu privire la intervenția de urgență în urma tragediei de la clubul "Colectiv", în ceea ce privește funcționarea și utilizarea efectivă a Unității de Arși Grav din această unitate. Corpul de control va analiza în continuare neconcordanțele constatate cu privire la utilizarea Unității de Arși Grav și va sesiza organele de cercetare penală dacă va avea indicii privind existența unor declarații false din partea reprezentanților Spitalului Clinic de Urgență Floreasca", se arată într-o postare pe contul de Facebook al Corpului de control.

AGERPRES



populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker