Cosmin Contra e gata să ajute Poli Timișoara: dialog direct cu Dan Alexa

Ajuns la vârsta de 50 de ani, fostul selecționer al României continuă să acorde o atenție deosebită grupării la care a făcut primii pași în carieră. În ciuda distanței, Contra dialoghează regulat cu oficialii bănățeni și îi transmite un semnal de susținere antrenorului principal, Dan Alexa, într-un moment în care echipa are ca miză certă accesul în Superliga României.

Comin Contra

Comin Contra Foto: EPA

Relația lui Contra cu clubul din Timișoara are rădăcini adânci. Pe lângă perioada petrecută ca jucător în perioada de formare, tehnicianul a activat și pe banca tehnică a alb-violeților între lunile septembrie și decembrie 2010. În cele 14 confruntări oficiale bifate la acea vreme în calitate de antrenor, bănățenii au înregistrat o medie de 2,07 puncte pe partidă.

Fostul fundaș a explicat, într-o declarație consemnată de digisport.ro , cât de des comunică cu gruparea din Banat și în ce relații a rămas cu tehnicianul Dan Alexa:

„Nu am ajuns acasă, am fost la Madrid, la familie. Timișoara se mișcă, sunt un pic alături de ei, de când au fost în Liga a 3-a. Vorbesc săptămânal cu cei de acolo. Îmi dau cu părerea când au nevoie, mă sună și vorbim. Am vorbit cu Dan Alexa, acum că e pe val nu am mai vorbit. Sper să promoveze în prima ligă, Dan Alexa știe că dacă are nevoie să mă sune, sunt disponibil!” — Cosmin Contra

În campionatul eșalonului secund, Poli Timișoara are parte de evoluții remarcabile. După opt runde disputate, elevii lui Dan Alexa ocupă treapta a doua a clasamentului cu un total de 20 de puncte, fiind neînvinși până acum. Diferența față de ocupanta primului loc, CSM Slatina, este de doar două puncte, cu mențiunea că liderul nu are drept legal de promovare în prima divizie.

Următorul test important pentru formația bănățeană va avea loc pe propriul teren, pe data de 8 octombrie, de la ora 18:00, când va primi vizita celor de la Steaua.

Explorează subiectele:

Cosmin Contra Poli Timișoara Dan Alexa


Citește și:

populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești