Cotațiile internaționale ale petrolului au ajuns la un nivel record al ultimilor nouă ani

Realizator: Cristina Grecu – Creșterea cotațiilor petrolului determină și în România niveluri fără precedent ale prețurilor la carburanți. Ieri, în țara noastră, prețul benzinei premium a avut un nivel record de peste opt lei pe litru. În ceea ce privește aprovizionarea cu carburanți, cei din industrie spun că deocamdată nu există motive de îngrijorare.
Reporter: Bogdan Isopescu – Cotațiile internaționale ale petrolului au ajuns la un nivel record al ultimilor nouă ani, în speță peste 110 dolari – o creștere de aproape șase procente față de ziua precedentă. Agenția Internațională pentru Energie, din care fac parte Statele Unite și alte 30 de economii importante, a anunțat că va elibera pe piață din rezervele statelor membre 60 de milioane de barili pentru a echilibra balanța cotațiilor crescute prin infuzia de lichidități petroliere. În același sens, Organizația Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) are astăzi o ședință pentru a dezbate soluțiile pentru domolirea prețurilor, iar în acest sens există surse care spun că statele din cele două continente americane vor crește cantitățile puse pe piață. În România, creșterea este resimțită parțial în acest moment. În primul rând, livrările la cotațiile actuale vor ajunge la pompă peste aproximativ o lună. În plus, creșterea este simțită parțial pentru că prețul la pompă este dat în proporție de 30-35% de petrol în sine, restul fiind taxe, impozite și cheltuieli ale companiilor, inclusiv profit. Un alt element care trebuie luat în calcul pentru evoluția prețurilor la pompă pe piața autohtonă este sursa petrolului. Producția internă a Petrom este în continuă scădere, Rompetrol aduce din Kazahstan, însă restul companiilor mari depind de sursa rusească în bună măsură. Surse din interiorul companiilor ce pun carburanți pe piața autohtonă sunt rezervate în a face pronosticuri despre evoluția prețurilor, înclinând totuși către o majorare ca urmare a cotațiilor, însă spun că România nu se confruntă cu o criză în alimentarea cu carburanți și nici nu prevăd o astfel de situație./ilixandru/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 martie)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker