Covasna: Bărbat atacat de urs în satul Bicfalău

Covasna: Bărbat atacat de urs în satul Bicfalău

Un bărbat din localitatea covăsneană Bicfalău, care își păzea animalele aflate la pășunat, a fost atacat, marți la amiază, de un urs, el reușind să scape cu doar câteva zgârieturi.

Primarul comunei Ozun, Raduly Istvan, a declarat pentru AGERPRES, că întâmplarea s-a petrecut la doar câțiva metri de ultimele case din satul aparținător Bicfalău, unde duminica trecută a fost văzută o ursoaică și doi pui.

Potrivit acestuia, bărbatul atacat de urs a sărit gardul unei gospodării și astfel a reușit să scape cu viață, însă două capre au fost ucise de animalul sălbatic.

'Cetățeanul se afla cu caprele în spatele caselor, la nici zece metri de acestea (...) Deci, să ne înțelegem, nu s-a întâmplat în pădure sau pe câmp, ci chiar lângă gardul unei case. Omul a scăpat ca prin urechile acului doar cu câteva zgârieturi pentru că a reușit să sară gardul și să o ia la fugă', a explicat Raduly Istvan.

El a mai spus că Poliția și Jandarmii, alertați prin 112, au venit la locul faptei, iar în cursul zilei de miercuri va face adrese către toate instituțiile abilitate ale statului pentru a se lua măsuri în vederea protejării localnicilor.

'Este imposibil ca oamenii să nu iasă din casă. Am să fac adrese peste tot (...) Nu au decât să ia urșii la Bruxelles, să îi ducă în Alpi, dacă vor să țină urși. Pot să îi ia și să-i ducă la București dacă vor, că așa nu se mai poate (...) Am ajuns ca oamenii acestei țări să valoreze mai puțin decât un urs', a mai spus Raduly Istvan.

Duminica trecută, primarul comunei Ozun a postat pe pagina sa de socializare mai multe fotografii în care apăreau o ursoaică și doi pui în apropierea unei case.

Tot luna aceasta, o ursoaică, stabilită pe teritoriul unei unități militare dezafectate din comuna Bodoc, a fost văzută într-un copac aflat pe marginea drumului, iar potrivit primarului localității, Fodor Istvan, localnicii ar mai fi văzut încă trei ursoaice cu șase pui în zonă.

'Urșii s-au înmulțit foarte mult și nimeni nu ia nicio măsură. Vă dați seama, luna aceasta au fost doi urși în gară, pe unul l-a călcat trenul (...) Urșii au făcut multe pagube, au omorât cai, oi și, vă dați seama, au ajuns până în centrul comunei', a declarat Fodor Istvan.

Directorul Agenției de Protecție a Mediului Covasna, Gheorghe Neagu, a declarat că pagubele provocate anul acesta de urși, în județ, se ridică la 56.000 de lei, aceștia omorând 62 de ovine, 6 bovine, 2 caprine, un porc și un cal și distrugând 11 stupi de albine.

Anul trecut, în județ, s-au înregistrat 69 de atacuri ale urșilor, care au omorât 29 de bovine, 94 de ovine, 7 caprine, un porc și un cal și au distrus 11 stupi de albine.

AGERPRES /(A-autor:Oana Mălina Negrea, editor: Diana Dumitru, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...