Covasna: Droguri descoperite de polițiști într-o geantă uitată în tren

Polițiștii din cadrul Biroului Transporturi Feroviare Covasna au descoperit, vineri dimineață, mai multe pliculețe cu substanțe susceptibile a fi droguri, într-o geantă uitată în tren.

În urma cercetărilor s-a stabilit că geanta ar aparține unui tânăr în vârstă de 21 de ani.

'În dimineața zilei de vineri, polițiștii de la Biroul Transporturi Feroviare Covasna au fost sesizați despre faptul că un tânăr de 21 de ani a uitat, într-un tren de persoane, o servietă cu un laptop. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au reușit să recupereze bunurile tânărului, însă au avut parte și de o surpriză — la verificarea conținutului genții, potrivit procedurilor, pe lângă laptop au fost descoperite și trei pliculețe cu substanțe susceptibile a fi droguri, respectiv marijuana', se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Covasna, remis vineri AGERPRES.

Potrivit acestuia, cazul a fost preluat de către Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, care a dispus ridicarea celor aproximativ 6 grame de substanțe susceptibile a fi droguri.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea DIICOT Covasna, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, se mai menționează în comunicat.

AGERPRES/ (AS — autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frățilă)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români