Craiova zguduită: Adrian Mititelu, suspendare-record după ce a intrat pe teren și a atacat arbitrul

Patronul echipei FCU Craiova, Adrian Mititelu, a fost suspendat, luni, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal care a tăiat în carne vie în acest caz!

Adrian Mititelu, patron FC U Craiova. FOTO: Arhiva Adevărul

Adrian Mititelu, patron FC U Craiova. FOTO: Arhiva Adevărul

Mititelu a fost suspendat pentru şase jocuri pentru protestul vehement de la meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ, din Liga a II-a, potrivit Agerpres. ''În temeiul art. 83.7 din RD al FRF, clubul FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA se sancţionează cu penalitate sportivă de 10.000 lei. În temeiul art. 65.a cu aplicarea art. 111 din RD al FRF, Mititelu Adrian Marin se sancţionează cu suspendare de 6 (şase) jocuri şi penalitate sportivă de 5.000 lei. În temeiul art. 78.a din RD al FRF, clubul ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ se sancţionează cu penalitate sportivă 570 lei'', se arată în decizia comisiei.

Pe 2 noiembrie, în etapa a 12-a a ligii secunde, Mititelu a pătruns pe teren şi a protestat la adresa arbitrilor, ameninţând că îşi scoate echipa de pe teren. Ceahlăul s-a impus cu scorul de 4-2, după ce a marcat de două ori în ultimele zece minute.

În altă speţă, Comisia de Disciplină şi Etică a admis sesizarea clubului AFC UTA Arad, astfel că FC Voluntari va trebui să achite aproape 70.000 de lei.

''În temeiul art. 30.13 din ROAF şi art. 86.4.1 din Rd al FRF, obligarea clubului pârât FC Voluntari la plata sumei de 57.110,66 lei reprezentând 50% din cheltuielile organizării jocului din etapa 3, Gupa D, Cupa României, ediţia 2023-2024, dintre AFC UTA Arad şi FC Voluntari şi a sumei de 5.500 lei cheltuieli de judecată-taxă de procedură şi onorariu de avocat de 5.000 lei'', precizează comunicatul FRF.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români