Crearea unui grup consultativ pentru pachetul legilor justiției, agreată de ministrul Prună și asociațiile magistraților

Ministrul Justiției, Raluca Prună, și reprezentanții asociațiilor de magistrați au agreat joi, în cadrul unei întâlniri, crearea unui grup consultativ care, într-un termen cât mai scurt, să identifice modalitățile necesare pentru o eventuală modificare a pachetului de legi privind justiția care să nu aducă atingere independenței sistemului judiciar și funcționării eficiente a acestuia.

Potrivit unui comunicat al MJ transmis joi seară AGERPRES, ministrul Raluca Prună s-a întâlnit cu reprezentanții asociațiilor de magistrați din România — Uniunea Națională a Judecătorilor din România, Asociația Magistraților din România, Asociația Procurorilor din România și Forumul Judecătorilor din România.

MJ precizează că scopul acestei reuniuni a fost de a stabili un prim contact cu asociațiile și de a le asigura de colaborarea constantă pe care ministrul intenționează să o aibă cu magistrații pe toată durata mandatului său.

"În acest sens s-a agreat crearea unui grup consultativ constituit din reprezentanți ai asociațiilor de magistrați, precum și reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai Ministerului Justiției. Grupul consultativ urmează ca într-un termen cât mai scurt să identifice modalitățile necesare pentru o eventuală modificare a pachetului de legi privind justiția care să nu aducă atingere independenței sistemului judiciar, funcționării eficiente a acestuia și calității actului de justiție ca serviciu public", se arată în comunicat.

Ministrul Prună i-a asigurat de colaborare pe magistrații prezenți la întâlnire.

"Intenționez să colaborez cu asociațiile magistraților și să continui procesul de consultare a acestora, pentru a mă asigura că prioritățile mandatului meu răspund problemelor reale ale justiției din România", a declarat ministrul, conform comunicatului citat.

AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cochinescu, editor: Claudia Stănescu)


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul