Creştere cu peste 20% a căutărilor de joburi în iulie; IT-iştii au fost printre cei mai activi (analiză)

Creştere cu peste 20% a căutărilor de joburi în iulie; IT-iştii au fost printre cei mai activi (analiză)

Luna iulie a adus o creştere a numărului de aplicări la joburi cu peste 20% faţă de iunie şi cu 38% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cei mai activi în căutarea unui nou loc de muncă fiind angajaţii din domeniul IT, contabilii şi inginerii, arată o analiză efectuată de o platformă de recrutare online.

"Schimbările ultimelor luni au pus o amprentă puternică pe piaţa muncii, interesul angajaţilor în ceea ce priveşte căutarea unui loc de muncă a crescut de la o lună la alta, inclusiv în rândul specialiştilor care au fost până acum mai puţin activi în căutarea unui nou loc de muncă. Astfel, în luna iulie, angajaţii din domeniul IT au fost printre cei mai activi în căutarea unui nou job, cu un volum de peste 20.000 de căutări, dublu faţă de media lunilor anterioare. Contabilii şi inginerii au fost şi ei foarte activi în căutarea unui loc de muncă în luna iulie, cu un volum total de peste 50.000 de căutări", precizează platforma BestJobs.

Potrivit analizei, ofertele pentru joburi la distanţă au continuat să fie la mare căutare şi după ieşirea din starea de urgenţă, pe fondul interesului mare al angajaţilor de a lucra în continuare de acasă. Astfel, pe parcursul ultimelor trei luni au fost înregistrate, în medie, lunar, peste 20.000 de căutări pentru astfel de joburi, în timp ce domeniul poate cel mai solicitant în contextul actualei crize (medical & pharma) a înregistrat o scădere de până la 25% a interesului candidaţilor pentru joburile din acest domeniu în luna iulie, comparativ cu luna anterioară.

Retailul atrage cei mai mulţi candidaţi în luna iulie. Takko Fashion, Enel, Adidas România şi H&M au atras cei mai mulţi candidaţi, cu peste 12.000 de aplicanţi

Printre companiile care au atras cei mai mulţi candidaţi luna trecută se numără: Takko Fashion (3.576 candidaţi), Enel (3.335 candidaţi), Adidas Romania (3.315 candidaţi), H&M (2.634 candidaţi), Deichmann (2.611 candidaţi), First Bank (2.243 candidaţi), Elefant.ro (2.055 candidaţi), Regina Maria (1.976 candidaţi), Vodafone (1.942 candidaţi) şi BSB Fashion (1.906 candidaţi).

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, cu o experienţă de peste 18 ani în domeniu. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Tun de 400 de milioane de euro! / Cui au dat liberalii licențele pentru nămolul de la Techirghiol și sarea de la…

2 „Femeile care vor să facă sex să poarte la job un cerculeț verde pe rever” / Controversă provocată de George Bu…

3 Așa o fi?

4 Alcov politic / În sfârșit, tractoristul Stănescu a primit verde de la Cotroceni să depună moțiunea de cenzură

5 Scandal la Zona liberă Curtici-Arad! „Marmota” s-a dedulcit la „ciocolată”?