Creştere de patru ori a concentraţiilor maxim admise de azotat de amoniu în zona navei eşuate în Marea Neagră

Direcţia Bazinală Regiunea Mării Negre (BDHR) din Bulgaria a analizat un eşantion de apă prelevat, pe data de 28 septembrie, din zona în care a eşuat o navă, în apropiere de Kamen Briag. În timpul acţiunilor de transbordare a îngrăşămintelor cu azotat de amoniu, transportate la bord de cargoul eşuat, o parte a încărcăturii a fost deversată accidental în apă, a declarat Ministerul Mediului de la Sofia.
Rezultatele arată o creştere de patru ori a concentraţiilor maxim admise de azotat de amoniu (pentru comparaţie, rezultatul din 27 septembrie indica o creştere de 2,5 ori mai mare).
BDHR continuă să monitorizeze zilnic starea apelor Mării Negre în zona în care a eşuat vasul în apele bulgăreşti ale Mării Negre şi este gata să intervină pentru ca, în cazul unor viitoare acţiuni, să fie prevenită creşterea compuşilor cu conţinut de amoniu în mediul marin.(www.dariknews.bg – 30 septembrie)/ddaniela/asalar

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români