Creșterea economiei SUA a încetinit la 0,7% în T4

Creșterea economiei SUA a încetinit la 0,7% în T4

Ritmul de creștere a economiei americane a încetinit semnificativ în trimestrul patru din 2015, în urma reducerii stocurilor, iar aprecierea dolarului a afectat exporturile, transmit MarketWatch și Reuters.

Conform datelor preliminare publicate vineri de Departamentul american al Comerțului, Produsul Intern Brut al SUA a înregistrat, în ultimele trei luni 2015, o creștere anuală de 0,7%, în linie cu estimările analiștilor. În trimestrele doi și trei din 2015 economia a crescut cu 3,9% și, respectiv, 2%. Economiștii se așteaptă la o expansiune semnificativă în primele trei luni din 2016, deoarece fundamentele rămân solide.

Nivelul stocurilor acumulate s-a ridicat la 68,6 miliarde de dolari în trimestrul patru din 2015, față de 85,5 miliarde de dolari în precedentele trei luni. Este totuși un nivel ridicat al stocurilor, care ar putea afecta și avansul economiei în primul trimestru din acest an, avertizează analiștii.

Economia americană a fost susținută de cheltuielile de consum (responsabile pentru aproximativ 70% din economia americană) care au crescut cu 2,2% în perioada octombrie — decembrie 2015, față de un avans de 3% în trimestrul trei. Investițiile în explorările miniere au scăzut cu 35%, cel mai semnificativ declin din 1986.

Exporturile s-au redus cu 2,5%, fiind afectate de aprecierea dolarului și reducerea cererii pe plan internațional, în timp ce importurile au urcat cu 1,1%.

Pe ansamblul anului trecut, prima economie mondială a înregistrat o expansiune de 2,4%, o creștere similară cu cea din 2014. SUA nu au mai înregistrat din 2005 un avans anual de peste 3%.

Miercuri, Rezerva Federală a SUA (Fed) a menținut dobânda de politică monetară la un interval cuprins între 0,25% și 0,50% și a estimat că ritmul de creștere al primei economii mondiale a încetinit.

Aprecierea dolarului a dus la scăderea exporturilor și încetinirea avansului PIB-ului SUA, dar Fed "monitorizează atent" evoluțiile economice și financiare globale și estimează impactul lor asupra pieței forței de muncă și asupra inflației, a anunțat Comitetul de politică monetară al Rezervei Federale (FOMC). Instituția a dat indicii privind momentul în care ar putea majora rata dobânzii, dar a previzionat că piața muncii din SUA va rămâne solidă, iar inflația va crește.

AGERPRES/(AS — autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 Lucruri pe care nimeni nu le spune la televizor și nu numai...