Crimă într-o casă de români din Londra. Victimă: nevasta thailandeză a unuia dintre ei

Crimă într-o casă de români din Londra. Victimă: nevasta thailandeză a unuia dintre ei

David Chereș, un român de 21 de ani din Londra, a șocat anchetatorii prin violența cu care și-a ucis amanta thailandeză acum aproape doi ani. Acesta își va afla sentința în februarie 2023.

Polițiștii londonezi l-au găsit pe român la scurt timp după crimă FOTO City of London Police

După o deliberare de cinci ore și jumătate, un juriu l-a găsit în această săptămână vinovat pe David Chereș de crimă cu responsabilitate diminuată după ce acesta a mărturisit că mintea sa o luase razna, după cum scriu jurnaliștii de la Daily Mail .

David Chereș a ucis-o pe Tiprat Argatu pe 24 ianuarie 2021 la câteva ore după ce Silviu Argatu, soțul său român, a descoperit că cei doi aveau o relație. David Chereș locuia în aceeași casă în Whitechapel, în estul Londrei, cu soții Argatu și alți trei români. Cu o seară înainte, David și amanta sa au fost surprinși în pat de soțul acesteia. Noaptea, extrem de nervos, David Chereș s-a uitat la mai multe anime-uri foarte violente.

În dimineața următoare, David Chereș a bătut-o crunt și a înjunghiat-o pe Tiprat Argatu, în vârstă de 43 de ani. Atacul s-a produs cu un cuțit și o foarfecă și a fost atât de violent, încât foarfeca s-a rupt.

După crimă, românul s-a ascuns dezbrăcat într-un container de gunoi înainte să fie prins de un echipaj de poliție londonez.

Procurorul James Dawes a precizat că această crimă a fost legată și de „sentimentele“ lui Chereș privind pierderea relației de prietenie cu Silviu, soțul victimei, după ce acesta a descoperit relația extraconjugală.

David Chereș le-a mai spus anchetatorilor că aplicase pentru a se înrola în Forțele Armate Britanice cu o zi înainte și că a crezut că atunci când a fost prins în pat cu amanta a fost de fapt un test. Tot cu o zi înainte, Chereș a alergat ore în șir, a citit regulile privind COVID-19 și a încercat să repare un dulap, considerând că astfel va fi mai bine pregătit pentru a fi înrolat în armată.

Românul acuzat de crimă le-a spus anchetatorilor: „Am comis fapta deoarece mi-am pierdut mințile în acele momente”.

Un tribunal din Londra va da sentința în acest caz teribil pe 1 februarie 2023, iar David Chereș rămâne în continuare în arest.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…